In ce instrumente financiare putem investi ?

Instrumentele financiare disponibile astazi pentru noi, investitorii de retail, au explodat, mai ales dupa 1990 si inventarea internetului. Sunt foarte multe instrumente si foarte diversificate, cu diferite grade de risc, de la minim la maxim, si pe piete foarte diferite intre ele, de la pietele spot (la vedere) de actiuni pana la derivate si contracte futures si forward pe titluri de valoare sau metale sau marfuri diverse, de la soia la cafea, banane etc. Este foarte greu sa te descurci intr-un astfel de hatis si nici nu vom incerca sa ne referim la toate, altfel ar iesi un tratat de mii de pagini si, cu siguranta, o sa raminem fara cititori.  Pentru cine este interesat, suntem convinsi ca exista cel putin cate un site pentru fiecare instrument, unde este explicat si se despica firul in patru sau mai mult.

Noi o sa ne oprim doar asupra celor mai importante dintre acestea, instrumentele financiare emise pe pietele de capital, numite de cele mai multe ori si valori mobiliare.

 

Principalele valori mobiliare pe care le intalnim pe piete sunt obligatiunile si certificatele – acestea fiind titluri cu venit fix (sau instrumente de datorie) si actiunile – emise pe pietele de titluri de valoare.

Obligatiunile si certificatele sunt instrumente financiare considerate ca avand, de obicei, un risc atasat (risc de piata) mai mic decat titlurile de valoare (actiunile). Riscul lor de piata include riscul de credit (adica bonitatea – increderea – emitentului), riscul de tara (unde stabilitatea guvernului si a economiei de ansamblu ale acesteia joaca rolul principal – de exemplu, ati investi cu incredere in obligatiuni emise de Coreea de Nord?) si riscul industrial (volatilitatea activitatii sau a sectorului industrial respectiv). Riscul mai mic de piata vine la pachet cu o recompensa mai mica, actiunile aducand, de obicei, un randament superior obligatiunilor, insa obligatiunile au plati previzibile, urmarite de catre investitorii care-si deoresc mai multa siguranta.

Actiunile (titlurile de valoare) sunt cele mai tranzactionate instrumente financiare din lume (poate cu exceptia tranzactiilor FOREX), majoritatea investitorilor de retail acumuland in general asemenea titluri mai ales pe termen mediu si lung in perspectiva dividendelor oferite de respectivele companii sau mizand pe cresterea activitatii acestora ceea ce, evident, se transcrie in cresterea respectivelor actiuni in timp. Majoritatea actiunilor se tranzactioneaza pe ceea ce se numeste piata secundara, adica dupa momentul emiterii initiale a acestora, la un pret stabilit de piata, diferit de pretul nominal al acestora, pret care deriva din sentimentul (obiectiv sau subiectiv) pe care vanzatorii si cumparatorii il au asupra respctivelor titluri.

De exemplu, o companie cu rezultate solide, profituri si perspective certe de dezvoltare va avea, in general, actiuni cotate la un pret mai mare decat pretul de emisiune in timp ce o companie cu rezultate nesigure, datorii mari, piata in scadere sau management defectuos va fi in general ocolita de catre investitori iar pretul actiunilor sale va fi mai mic decit cel nominal; de ce se cumpara totusi astfel de actiuni, simt cum va intrebati? – pentru ca unii investitori pot vedea in viitor o redresare a companiei si/sau a pietei unde isi desfasoara activiattea, sau incearca sa preia acea companie pentru a o fuziona cu alta sau acea companie incearca sa dezvolte, prin cercetare, un produs sau un serviciu inovator si revolutionar etc.

Cei care achizitioneaza actiuni pe termen mediu si lung, fie ei persoane fizice sau investitori institutionali (fonduri mutuale, fonduri de pensii, companii, guverne) se numesc investitori, cei care le achizitioneaza pe termen scurt, mizand pe cresterea sau scaderea acestora se numesc speculatori, acestia avand uneori chiar puterea de a schimba un trend, de crestere sau scadere, al unei actiuni. De aceea, cei care hotarasc sa investeasca intr-o anumita actiune pe termen mediu si lung este bine sa nu se decida sa vanda in panica pe orice schimbare negativa de trend. Decizia de a vinde intr-un context de scadere trebuie sa vina dintr-o analiza mai ampla asupra companiei – schimbari majore in activitatea si performantele companiei, situatie proasta pe un termen mai lung a sectorului de activitate (sfarsit de ciclu economic), o alegere neinspirata a managementului cu efecte pe termen lung, defectiuni grave in produsele sau serviciile oferite, aparitia unor noi produse sau servicii ale competitorilor care le fac pe cele ale companiei respective sa fie depasite, etc. In astfel de conditii e bine sa renuntam la o anumita actiune pentru a ne orienta spre alta, mai competitiva.

In afara obligatiunilor si actiunilor, veti auzi peste tot vorbindu-se despre DERIVATE. Mai intai si mai intai insist sa subliniez ca produsele financiare derivate necesita un volum destul de important de cunostinte si de experienta, asa ca acestea nu sunt absolut deloc recomandate incepatorilor; inainte de a jongla cu asemenea produse este bine sa aveti rabdare si sa invatati serios despre ele!

Prin urmare, ce este un produs financiar derivat?

Este un contract financiar care deriva din valoarea viitoare a unui activ (marfa sau titlu de valoare) si care poate fi incheiat intre doua sau mai multe parti.

Istoria produselor derivate este complicata si se intinde pe mai multe secole si multa vreme implica doar marfurile in timp ce titlurile de valoare au intrat relativ de putina vreme in acceptiunea internationala, devenind insa adevarate vedete astazi pe piata globala.

Produsele derivate sunt foarte importante in gestionarea riscurilor, prin transferarea acestora, de unde rezulta ca actioneaza ca o forma de asigurare – cu conditia ca partile sa fie in stare sa identifice aceste riscuri inainte sa incheie contractul. Desi se prezinta sub forma unui contract, produsele derivate se bazeaza pe active suport, astfel ca riscurile in tranzactionarea lor se modifica in functie de ceea ce se intampla activului de referinta in piata reala.

Preturile marfurilor sunt imprevizibile; ele depind de schimbarile politice la nivelul unui stat sau in tratatele internationale (schimbari bruste de guvern, greve sindicale, alegeri politice cu final neasteptat), de conditiile meteorologice, catastrofe si calamitati naturale, etc. Si atunci, daca producatorul unei marfi poate sa stabileasca astazi un pret pentru niste livrari care vor avea loc in viitor, la anumite date convenite, viata lui (din punct de vedere financiar, desigur) ar putea fi mai usoara. Acesta ar fi pe scurt rationamentul de la care s-a pornit in aventura produselor derivate. De aici s-a ajuns la doua categorii de produse:

  • Contractele Forward
  • Contractele Futures

Contractele Forward se refera la o varietate de marfuri si active suport : metale, petrol, gaze, dar si la active imateriale precum ratele dobanzilor sau cursurile de schimb valutar (tranzactii FOREX la termen). Ca definitie, un contract forward reprezinta tranzactia in care vanzatorul si cumparatorul convin asupra livrarii unui activ, intr-o anumita cantitate si calitate, la o anumita data precizata din viitor, pentru un anumit pret agreat fie in avans fie la livrare.

Desi prezinta avantajul ca stabileste pretul pentru o anumita data din viitor, contractul forward are si dezavantajul major ca, daca pretul la vedere (sau spot) al activului este foarte volatil si evolueaza (creste sau scade) la data fixata, pentru parti nu exista calea de a iesi din contract, fiind, prin urmare, un risc major de pierdere pentru una dintre parti (si, evident, de castig, poate semnificativ, pentru cealalta parte). Si, astfel, au aparut contractele futures care au calitatea ca, specificand cantitatea, calitatea, data si localizarea livrarii, lasa usa deschisa pentru negocierea pretului. Tehnica prin care se executa plata este una complexa si o voi prezenta intr-un articol viitor.

O a treia categorie de produse derivate o reprezinta optiunile. Daca toate instrumentele financiare prezentate pana acum (obligatiuni, actiuni, contracte forward sau futures) impuneau partilor obligatia de a realiza tranzactia convenita, optiunea este cu totul diferita. Ea confera dreptul, dar nu si obligatia, de a cumpara (call) sau a vinde (put) un activ – suport la un pret (strike price – pret de exercitare) pina la sau la o anumita data in viitor, numita scadenta sau data expirarii optiunii. Suna prea bine ca sa fie adevarat? Evident, exista si un cost pentru cest lucru.

Cumparatorul unei optiuni – de cumparare (call) sau de vanzare (put) se numeste detinator (holder)vanzatorul optiunii respective – de cumparare sau de vanzare- se numeste emitent (writer sau grantor). Pentru a obtine dreptul de a cumpara sau vinde, detinatorul (holder) trebuie sa-I plateasca emitentului (writer) o taxa numita prima (premium); astfel detinatorul obtine dreptul de a-si exercita optiunea pina la (sau la) data expirarii. Daca detinatorul hotaraste sa-si exercite optiunea (call sau put), atunci emitentul are obligatia de a executa contractul (a livra, a vinde, a cumpara). Daca detinatorul decide sa nu isi exercite optiunea, atunci el iese din contract si pierde prima platita emitentului.

Acestea sunt principalele tipuri de instrumente financiare pe care le putem tranzactiona, prezentate foarte pe scurt. Aprofundarea lor pentru a le putea utiliza eficient reprezinta insa o munca serioasa, pe termen lung, cu incercari multiple si esecuri pana la a le stapani. De aceea, pe langa partea teoretica, este recomandabil sa utilizati cu incredere conturile demo oferite de catre brokeri inainte de a efectua orice tranzactie in piata reala; orice incercare de a tranzactiona direct pe un cont real fara incercari serioase pe demo poate rezulta in pierderea banilor investiti !

Daca vrei sa faci parte din comunitatea Investor Club, inscrie-te aici